Thanksgiving Day ( Ziua Recunoștintei ) la biserică

When:
November 24, 2016 @ 6:00 pm – 7:00 pm
2016-11-24T18:00:00-08:00
2016-11-24T19:00:00-08:00
Vă invităm pe toți de Ziua Recunoștintei ( Thanksgiving Day ) să ne adunăm în biserică la ora 6pm să mulțumim Lui Dumnezeu, (după chipul primilor pelerini și puritani), pentru binefacerile primite de la Dumnezeu până acum; iar apoi vom gusta câte un pic din ceea ce aduce fiecare și ne este îngăduit pentru aceasta deosebită zi.

Se spune că primii care au sărbătorit Ziua Recunoştinţei au fost pelegrinii şi puritanii din Anglia, primii colonişti europeni sosiţi în “Lumea Nouă” în căutarea libertăţii religioase. Se spune că pentru noii locuitori, clima a fost atât de aspră încât recolta înregistrată în 1621 nu a fost decât un miracol, aşa încât, în semn de recunoştinţă, aceştia au mulţumit lui Dumnezeu pentru recoltă printr-o festivitate.